Salut,

Andrei sunt.

M-am trezit în gând cu o versurile unei piese ”Like the wind, God will take, all my sins, blown away”. Este o piesă a lui Dmx, de pe albumul „Year of the Dog”, care m-a ajutat să-i jelesc moartea unui prieten, Costi, care a fost înjunghiat de Sărbătorile Galațiului în 2005, care dispăruse, și despre care am aflat când m-am ciocnit de sora lui întâmplător.

Știi acea senzație când simți că timpul se oprește în loc, când încep să ți se deruleze în minte toate amintirile cu un om, ca un rolă de film care rulează la cinema și proiectează imagini pe o pânză.

Acea senzație am simțit-o când m-a anunțat un prieten aseară despre moartea lui Dmx.

Ieri avusesem una din acele zile însorite, când am ieșit din casă pentru că mă chemaseră razele soarelui. Soția lucra de acasă și avea program până seara și eu voiam să ies să iau o gură de aer. până nu intra în vigoare interdicția de ora 20.

Am ieșit la o plimbare agale, cu zâmbetul pe față și pace în minte, prin noul meu cartier, și m-am întânit cu prieteni vechi cu care am stat la taclale, și pe care abia i-am recunoscut datorită măștilor de protecție.

Eram înfometat să socializez, să discut cu oameni, pentru că am făcut vaccinul recent și am vrut să mă asigur că dezvolt anticorpi, astfel că am evitat contactele o perioadă.

Cred că și tu ai fost afectat într-o anumită măsură de aceste restricții care sunt de 1 an de zile, și pe care trebuie să le mai îndurăm o perioadă de acum înainte.

Revenind la ziua mea de ieri, când am simțit o satisfacție din plimbarea mea de 2 ore prin cartier, am simțit cum am fost uns cu un balsam pe suflet, știi acea senzație când fără să-ți dai seama că aveai nevoie de ceva, primești acel lucru și apoi ești recunoscător și te simți bine.

Chiar când am intrat în casă, un prieten cu care abia discutasem pe video, mi-a scris că a murit Dmx. Știam că e spitalizat și eram oarecum pregătit de această veste, încă speram să se recupereze, dar Dumnezeu a avut alte planuri cu el.

Am intrat pe site-uri de încredere să verific știrea și iată că s-a dovedit a fi reală. Un titlu de la Digi 24 spune „Cântărețul de muzică rap DMX a murit, vineri, la o săptămână după ce a suferit un atac de cord, relatează Business Insider.”

Niciodată nu ești pregătit să afli că un om a trecut la cele veșnice, sau cel puțin asta tind să cred uneori.
Faptul că a murit de supradoză a stârnit controverse în comentariile de pe facebook ale paginilor de știri românești, lucru pe care nu l-am văzut și pe paginile de știri străine.

Comentariile au fost foarte acide referitoare la statutul său de fost-actual-superstar, că banii, celebritatea și drogurile împing oamenii către moarte. Am simțit în modul în care formulau aceste comentarii, faptul că judecau, că dădeau vina pe caracterul slab al persoanei care ajunge să moară din cauza dependenței de droguri.

Lucrurile nu sunt atât de simple precum par.

Bias-urile sau prejudecățile pe care le avem sunt moduri prin care prescurtăm modul în care vedem o anumită parte a realității sau a lumii în care trăim. Cultura românească are această prejudecată „starurile sau celebritățile se plictisesc, caută senzații tari și ajung să moară din cauza drogurilor”.

Dmx și-a găsit sfârșitul pe tărâmul fantomelor înfometate. Prizonier în lumea dependenței

Dependența de droguri nu este un subiect atât de simplu precum pare, lucru pe care l-am constatat prin modulele de formare în psihoterapie congitiv-comportamentală pe care le-am parcurs și o carte cunoscută în lumea aceasta a dependențelor „Pe tărâmul fantomelor înfometate. Prizonieri în lumea dependenței” scrisă cu har de nimeni altul Gabor Mate.

În introducerea cărții, Gabor Mate scrie așa „mandala, roata budistă a vieții, trece prin șase tărâmuri. Fiecare tărâm este populat de personajee care reprezintă aspecte ale existenței umane.

În tărâmul Animalelor suntem conduși de instinctele de bază ale supraviețuirii și de pofte, precum foamea fizică și instinctele sexuale.

Locuitorii Tărâmului Infernal sunt prinși în stări de furie și de anxietate de nesuportat.

Pe tărâmul Zeilor ne depășim problemele și eurile printr-o experiență senzorială, estetică sau religioasă, însă doar temporar și ignorând adevărul spiritual. Chiar și această stare de invidiat este atinsă de pierderi și suferință.

Locuitorii Tărâmului Fantomelor Înfometate sunt descriși precum creaturi cu gât uscățiv, guri mici, membre slăbite și burți mari, umflate și goale.

Acesta este domeniul dependenței, acel loc în care căutăm în mod constant ceva din afara noastră pentru a stăvili o nevoie mistuitoare de alinare sau de împlinire. Golul dureros este veșnic, pentru că substanțele, obiectele sau căutările care sperăm să ni-l aline, nu sunt ceea ce avem nevoie cu adevărat. Nu știm de ce avem nevoie și, atâta vreme cât stăm în starea de spirite flămânde, nu vom ști niciodată. Ne bântuim propriile vieți, fără să le trăim cu adevărat.

Unii oameni îți petrec o mare parte din viață într-un tărâm pe altul.

Mulți dintre noi ne plimbăm dintr-unul în altul, poate chiar prin toate, de-a lungul unei singure zile.

Dependența este misterioasă și irațională. – Robert Dupont

Dependența este irațională, iar uneori comportamentul persoanelor dependente le pare de neînțeles până și lor.

Cercetătorii au cercetat chimia creierului dependent, conexiunile sale neuronale, și structurile sale anatomice. Tot ei au studiat modul în care stresul activează circuitele cerebrale ale dependenței.

Studii pe scară largă au analizat cce predispoziții ereditare ar putea contribui la asta și modul în care experiențele de la începutul vieții pot duce la formarea traseelor neuronale ale dependenței.

Dependența reprezintă o stare diferită a creierului. – Charles O Brien.

Creierul dependent nu funcționează la fel precum un creier nedependent.

Un rol central în formarea adicției îl joacă substanța chimică mesager din creier numită „dopamină”.

Cocaina și alte droguri de tip stimulent produc efectele lor specifice pentru că măresc cantitatea de dopamină aflată la dispoziția celulelor din creier.

Consumatorii cronici de astfel de substanțe au mai puțini receptori de dopamină decât un om obișnuit.

Deoarece dopamina este importantă pentru motivație, stimulare și energie, o scădere a numărului de receptori va reduce rezistența persoanei dependente, imboldul și dorința de a realiza activități normale în perioada în care nu consumă drogul.

E un cerc vicios: un consum de cocaină ridicat duce la o mai mare pierdere de receptori de dopamină. Cu cât sunt mai puțini receptori, cu atât mai mult persoana dependentă are nevoie să-și alimenteze creierul cu substanțe chimice artificiale care să acopere lipsa. ”

Cu asta am încheiat citatul din celebra carte.

Toți suntem dependenți într-un fel sau altul.

Cred că dependența cea mai comună este cea de telefonul mobil.

Cred că te-ai surprins de foarte multe ori că pierdeai foarte mult timp prețios pe telefonul mobil, că ai uitat de noțiunea timpului.

Diferența dintre o dependență reală și una relativă este gradul ei de severitate.

Îți dai seama că ești dependent de un lucru în momentul în care acea dependență îți afectează viața profesională, socială și finanțele.

Eckhart Tolle a definit dependența într-un mod foarte clar „simți că nu mai ai puterea de a te opri. Pare mai puternică decât tine. De asemenea, îți dă un sentiment fals de plăcere, plăcere care în mod invariabil se transformă în suferință.”

Dependența nu este un drum cu sens unic, există soluții.

Dacă ai persoane din viața ta care sunt prizonieri în lumea dependenței, pot apela la psihoterapie.

O altă soluție este de a apela la clinici specializate în dependență, unde vor avea parte de un tratament specializat, integrativ și un suport real.

Există speranță, există șanse, există o lumină la capătul tunelului, chiar dacă pare uneori îndepărtată.

Sper că am făcut puțină lumină în tărâmul fantomelor înfometate și ai înțeles cum funcționează creierul unor persoane dependente. Ar mai fi multe de povestit în privința acestui subiect, mi-ar trebui încă 10 articole, dar e suficient pentru moment pentru a aduce o ușoară claritate.

Să nu mai judecăm oamenii care sunt dependenți, să nu-i mai arătăm cu degetul, pentru că nici nu avem idee prin ce trec, și nu e vorba de o simplă voință de a evada din închisoarea mentală a dependenței, e mai mult decât atât.

E un efort supraomenesc pentru a evada, e nevoie de ajutor, de circumstanțe de viață favorabile, de un creier care poate fi ajutat, și multe alte lucruri pe care încă nu le înțelegem încă.

Cât despre Dmx, o voce unică, cu tonuri grave și accente care-ți ridicau spiritul și emoțiile de fiecare dată când o auzeai, nu pot decât să-i urez odihnă veșnică. Am citit declarațiile prietenilor săi apropiați, Swizz Beatz, Busta Rhymes și spuneau : știu că va părea ciudat ce zic, dar mă bucur că X și-a găsit liniștea pe care o căuta.

Dmx era un suflet rătăcit pe tărâmul fantomelor înfometate, un suflet care a găsit în sfârșit liniștea, și m-am gândit să scriu acest articol despre el în onoarea momentelor când eram adolescent și-i ascultam melodiile care reușeau să-mi aline sufletul sau să mă motiveze să înfrunt o nouă zi.

Să ai o zi de sămbătă însorită,

Andrei

One Reply to “Pe tărâmul fantomelor înfometate cu Dmx”

  1. Am cartea lui Mate Gabor, el este extraordinar în modul în care abordează psihologia și adicțiile, și chiar de aceste persoane dependente se ocupă în Vancouver.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *