Bună dimineața, 
Andrei sunt. 

Când am spus bună dimineața primul lucru la care m-am gândit a fost
neața! s-a trezit dulceața!” :))

Cred că de la Ruby auzeam replica asta și cumva a rămas în mintea mea.

Astăzi m-am trezit dis-de-dimineață, am fost mai matinal decât de obicei. 

Emoții mă apăsau și nu mă lăsau să dorm. 

Am ajuns să mă cunosc de-a lungul timpului în urma procesului psihoterapeutic 
urmat în decurs de ani de zile și am ajuns la concluzia că în diminețile în care
mă trezesc devreme, este activată acea latură din mine a „părintelui exigent”.

Părintele exigent din viața mea a fost mama, care a pus presiune pe mine ori de 
câte ori a avut ocazia pentru ca eu să performez. Acea presiune a funcționat
uneori, alteori a eșuat lamentabil. 

Și asta pentru că eu ca reacție la acea presiune fie o internalizez și mă supun 
ei, fie sunt rebel și mă autosabotez, în funcție de situația întâlnită.

Părintele exigent din viața ta poate a fost tatăl tău, nu e o regulă să fie mama. 

Părintele exigent de obicei pune presiune pe acea latură din tine numită copilul 
vulnerabil. 

Exact această latură a mea numită părinte exigent (care este vocea mamei), nu mă 
lasă să mă relaxez sau să mă distrez, mă face să mă simt vinovat dacă stau și 
pierd vremea aiurea.

De ce?

Pentru că în copilărie mama mă închidea în casă în vacanțele de vară ca să citesc 
cărți împrumutate de la bibliotecă, cărți pe care desigur nu le citeam, drept protest.

Stăteam în casă, singur, mă uitam la desene animate pe Cartoon Network, mă uitam 
pe geam cum ceilalți copii se jucau, vedeam fete frumoase de care mă îndrăgosteam, 
dar la care nu puteam ajunge, îi auzeam și-i vedeam pe vizor pe vecinii mei cum se 
jucau pe casa scării.

Și acum când am în sfârșit posibilitatea să mă distrez, să mă bucur de munca mea
de-o viață, nu pot s-o fac fără să simt măcar o urmă de regret.

Mamei i-a plăcut mereu să fie sub control, să știe orice mișcare să fac eu, să fac
doar cum vrea ea pentru că ea știe mai bine. 

Când spunea că ea știe mai bine, mă face să mă simt că nevoile mele nu sunt importante, 
ci că ea știe mai bine decât mine ce ar trebui să vreau eu. 

Ai să-mi spui că nu e corect față de mama mea să o critic, să vorbesc despre ea public,
s.a.m.d., că-i sunt dator, că bla bla bla, dar nu e așa. 

Am un umil respect față de părinții mei, îi iubesc din toată inima, mi-a fost greu să încep
să gândesc astfel de lucruri despre ei, dar aceste critici și conștientizări sunt absolut
necesare pentru vindecarea mini- traumelor pe care mi le-au provocat în copilărie făcând alegeri greșite. 

Dacă ar fi făcut o treabă minunată părinții tăi, nu ai fi avut nevoie de terapie sau nu ai fi avut probleme emoționale. 

Închid paranteza acum și revin la povestea mea, mama știa mereu să mă facă să mă 
simt vinovat dacă nu făceam cum spunea ea, replica care a rămas mereu în mintea mea 
a fost : „ești dezamăgirea vieții mele”.

Când mi-am făcut curaj la maturitate în urma terapiei și am confrunat-o, mi-a spus că 
am să văd eu când am copii, că ea a facut tot ce-a putut mai bine, că nu recunoaște 
că a greșit.

Am explorat mult relația cu mama mea în procesul meu de autocunoaștere și deși 
am studiat multe laturi ale psihologiei, zilele trecute când scriam despre mama narcisică
am început să observ anumite trăsături ale mamei mele în descrierea respectivă și am 
rămas pur și simplu șocat de asemănări!

Nu m-am gândit niciodată din acest punct de vedere la relația mea cu mama, dar am observat asemănări și acum înțeleg anumite lucruri și pot face anumite conexiuni.

Mama Narcisică – Trăsături

– era în aparență mama perfectă în văzul lumii;
– susține că a făcut tot ce-a putut pentru a te crește;
– îți spunea că ești prea sensibil sau prea dramatic;
– îl manipula pe tatăl tău împotriva ta;
– nu era niciodată mulțumită cu statutul ei în viață;
– folosea agresivitate pasiv-agresivă;
– vorbea în mod constant rău despre alți oameni;
– dădea vina pe tine și te făcea să te simți vinovat pentru suferința ei;
– te compara mereu cu alți copii;
– dezamăgită cronic (de tine, de lume, de orice);
– mentalitate de martir și de victimă.

Și acum să trecem la o descriere mai generalistă a părintelui narcisist, 
fără a ține cont de sexul său. 

Părintele Narcisist – trăsături :

– vede copilul ca pe un obiect, ca un mijloc de a se revansa;
– copilul este un trofeu și părintele este câstigătorul;
– ia decizii pentru copil, fără să țină seama de nevoile sau dorințele copilului;
– nu recunoaște niciodată că a greșit, ceilalți au o problemă;
– vrea să fie în control în legatură cu orice;
 ajunge să controleze în totalitate viața copilului și creează în acest fel o altă persoană narcisistă sau o persoană cu stimă de sine redusă.

Și uite cum ultima parte m-a făcut să intru în șoc.

Într-adevăr, relația cu mama mea mi-a adus o stimă de sine redusă, cu care m-am 
confruntat toată viața mea și care mi-a adus doar probleme emoționale.

Am luptat împotriva stimei de sine toată viața mea prin mecanismul de coping (mecanism
de ajustare emoțională) numit supracompensare, adică m-am purtat exact invers
față de cum simțeam. 

Deși simțeam neîncredere, la exterior afișam încredere, puteam să primesc un Oscar
înaintea lui Leonardo Di Caprio.

Și uite cum funcționează relațiile cu părinții din copilărie, ce parcurs au și ce rezultate au. 

Nu am vorbit despre mine pentru că-mi place neaoărat să vorbesc despre mine (aici e de vină latura mea narcisică, nu recunosc nimic :)) , ci vorbesc despre mine dându-mă drept
exemplu pentru ca tu să înțelegi conceptele, să faci anumite conexiuni poate cu viața ta
sau poate cu cineva din viața ta pe care ai nevoie să-l înțelegi.

Tu, cum te înțelegeai cu mama ta? 

One Reply to “Cum e să trăiești cu o Mamă Narcisistă”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *