Infidelitatea în procesul terapeutic

În Statele Unite, se așteaptă ca lumea să fie monogamă în ceea ce privește alegerea partenerilor de viață, iar oamenii cu relații sexuale extraconjugale sunt priviți dezaprobator.

 Astfel, terapeuții de cuplu se lovesc în activitățile lor clinice de problema infidelității.

Comiterea infidelității poate fi devastatoare și confuză pentru persoanele implicate, chiar și pentru terapeuții care au propriile temeri și valori legate de infidelitate. Infidelitatea este una dintre cauzele cu cel mai mare impact în ceea ce privește divorțul și despărțirea partenerilor din cuplu, iar studiile arată că cei care comit astfel de acțiuni au de a face cu un stil de atașament insecurizant, arătându-se faptul că este o mare probabilitate ca aceștia să ajungă să divorțeze sau să fie orientați spre relații pe termen scurt.

Pe de altă parte, oamenii care au un stil de atașament securizant sunt mai puțin asociați cu indifelitatea, deoarece ei se simt în siguranță în relația lor de cuplu, motiv care îi împiedică să apeleze la întreținerea unei relații sexuale, dar nu numai, cu un alt partener (secundar) decât cu cel primar (Fathi, Gorji & Esmaeily, 2011). Infidelitatea poate lua și forme precum un contact emoțional intim cu alt partener, folosirea pornografiei, oferirea unei sume importante de bani sau conversații initme pe internet (Zola, 2007).

Studiile spun că femeile au o probabilitate dublă de a simți în plan emoțional infidelitate ca fiind cea mai stresantă formă de infidelitate, iar bărbații cred despre infidelitatea în plan sexual ca fiind mai greu de iertat decât cea emoțională.

 Dacă în urma comiterii infidelității din partea unuia dintre parteneri, cei doi își dau acordul amândoi de a merge la psihoterapie, demersul terapiei ar trebui să fie unul firesc. Și anume, ambii parteneri sunt motivați și vor să treacă prin acest episod și să-și îmbunătățească relația, aici intervenind o problemă întâlnită în practică- impasul de care se pot lovi părțile participante în acest demers. Incapacitatea de a repara atașamentul rănit este o rezistență frecvent apărută la tratamentul terapeutic (Zola, 2007).

Dacă în schimb, infidelitatea este dezvăluită în timpul terapiei individuale, înainte de terapia de cuplu sau în același timp. Atunci se consideră că ambii clienți sunt conștienți de problemă, cu obiective și motivații similare, pot ajunge la terapie de cuplu. Așadar, în cazul în care infidelitatea a fost dezvăluită în timpul terapiei, este de așteptat ca cei doi parteneri să fie implicați în procesul terapeutic în cantități diferite, astfel că rezultatele și interesele pentru schimbare ale acestora pot fi diferite dacă amândoi vor fi incluși în terapie. De aceea, trebuie să se țină cont de la bun început de două concepte cheie- confidențialitatea și potențialele conflicte care pot apărea între dorințele clientului și obiectivele terapeutului (Duba, Kindsvatter & Lara, 2008). Stabilirea pentru ca partenerii să intre în terapie de cuplu, individuală sau chiar terapie de grup depinde de resursele fiecărui cuplu în parte, iar dacă partenerii își doresc să schimbe relația din acel punct, studiile spun că terapie de cuplu este mai benefică (Silverstein, 1998).

Un model existent pe care terapeuții îl pot folosi pentru a ajuta persoanele aflate în infidelitate să redevină funcționali în relație este modelul folosit pentru PTSD (stres post-traumatic), astfel infidelitatea fiind privită ca o traumă. Terapia pentru PTSD determină retrăirea evenimentului traumatic, similară unei expuneri, investigând și modul în care evenimentul i-a schimbat clientului percepțiile despre sine, despre ceilalți și despre lume.

Astfel, această terapie, folosind restructurarea cognitivă și exerciții de expunere comportamentală, le permite oamenilor să-și descopere convingerile demontate și să le reconstruiască într-o manieră sănătoasă pentru ei înșiși (Gordon, Baucom & Snyder, 2008).

Doar că limita acestei practici pleacă de la faptul că dacă infidelitatea ar fi tratată la fel ca oamenii care au fost victime ale abuzului, acest lucru nu pune accentul pe orientarea spre problemă, iar persoanele în cauză ar fi orientate spre un diagnostic.

 De aceea, Zola (2007) a adus în vedere în studiul său o abordare sistematică.

Pentru început, terapeutul poate profita de momentul “tabula rasa” prin care trec cei doi parteneri și creează un spațiu securizant, echilibrat pentru ei și propice de a se simți ei înșiși. Odată creată relația terapeutică, clienții îi vor atribui terapeutului autoritatea necesară, ceea ce va facilita dinamica din terapie (Madathil & Sandhu, 2008).

În același sens, în literatura de specialitate se pune accentul pe importanța setării unor granițe din partea terapeutului. Acestea pot fi în legătură cu relația partenerilor, precum asigurarea partenerilor că au încheiat comiterea infidelității, că le va spune unde se află fiecare persoană pe parcursul zilei, că vor face față relației, dar și în legătură cu psihoterapia, precum introducerea în procesul terapeutic, stabilirea rolului de client, respectiv terapeut, menținerea neutralității față de ambii parteneri, dar și evitarea apariției vreunui triunghi. Pe de altă parte, alte studii susțin două punte de urmărit pe parcursul procesului terapeutic- validarea emoțională și aderarea la tratament, adică abilitatea psihoterapeutului de a se ghida după îndrumările de specialitate (Dupree, White, Olsen & Lafleur, 2007).

De asemenea, pe lângă scopul de a investiga problema pentru el, terapeutul poate crea și un mediu informativ pentru clienți, adresând întrebări precum cum se simte fiecare partener legat de momentul de criză prin care a trecut și cum situația întâmplată îl afectează sau crede că îl va afecta.

De asemenea, un lucru util pentru terapeut de luat în calcul este faptul că ei trebuie să fie pregătiți pentru o maifestare diferită a distresului provocat de infidelitate de la client la client (Madathil & Sandhu, 2008).

Autorii afirmă că terapeutul trebuie să se aștepte ca partenerul care a fost înșelat poate rumina asupra celor întâmplate, poate reacționa cu ură față de celălalt partener, cu rușine, cu stări de depresie, frică și sentimentul de abandon și se poate simți neputiincios sau victimizat (Fife, Weeks & Gambescia, 2008; Madathil & Sandhu, 2008).

 Totodată, terapeutul trebuie să aibă în vedere aportul cultural și semnificația pe care o au căsătoria și relațiile sexuale în familia și suportul social al clienților. Un alt plan pe care terapeutul e nevoie să îl aibă în vedere sunt simptomele psihosomatizate, cele mai des întâlnite, spun autorii, sunt durerile de stomac și oboseală la nivelul întregului corp. Pornind de la acestea, este necesară pe la început o discuție despre disconfortul fizic, înainte de a trece direct la tema infidelității (Madathil & Sandhu, 2008).

Duba et al. (2008) susține că oamenii, prin comportamentele lor, fie încearcă să câștige ceva, fie să evite ceva, fie ambele opțiuni. În acest sens, terapeutul își stabilește ca obiectiv să îl ajute pe client să conștientizeze ce anume încearcă să câștige sau să evite și cum anume va avea să facă acel lucru, și, totodată, clientul să își asume eventuala problemă care există.

 În studiul realizat de acești autori, se susține ideea conform căreia Teoria atașamentului permite un proces de explorare sistematică a stărilor și comportamentelor clienților care par a fi provenite din factorii intrapersonali. Bazându-se pe această teorie, stilurile de atașament pe care oamenii le inferează de la părinții lor din perioada timpurie se vor transforma mai apoi în reguli, convingeri și atitudini internalizate despre sine, despre ceilalți și despre lume, iar acest fapt poate avea efecte în relaționarea cu partenerul de cuplu.

Odată ce partenerii încep să intre în procesul de recuperare din trauma infidelității și au căzut de acord să înceapă să lucreze asupra relației, terapeutul își poate adăuga în planul de lucru asistarea individuală sau de cuplu cu scopul de a înțelege factorii intrapersonali care au contribuit la apariția infidelității. Se poate ține cont de faptul că dacă ambii parteneri sunt implicați în terapie la nivel foarte ridicat, ar fi de preferat să se lucreze în ședințe individuale.

 Se va concentra pe aspectele următoare: investigarea relațiilor părinților lor și dinamica dintre ei atunci când apăreau conflictele, explorarea modelelor transgeneraționale, nevoilor pe care le are de la celălalt partener și cum sau dacă le-a obținut, explorarea planului amoros și al prietenilor din trecutul clientului, începutul și finalul acelor relații, precum și nevoilor pe care le-a avut de la cealaltă persoană și cum sau dacă le-a obținut (Duba et al., 2008), dar și posibile alte situații în care a recurs la infidelitate în trecutul său (Maheu, 1999).

Silverstein (1998) susține că în terapia de cuplu este benefic să se cunoască motivațiile sale și factorii implicați, precum dacă vor în continuare să mențină relația de cuplu sau nu, faptul că trauma, furia, vina, sau rușinea resimțite au nevoie să fie procesate, că ideea obsesivă despre comiterea infidelității trebuie redusă, iar că încrederea să înceapă să fie construită în relație, alături de noi modele de interacțiune și îmbunătățirea deficiențelor dintre parteneri.

Un alt aspect pe care terapeutul trebuie să-l ia în seamă este siguranța că respectivul client este în afara oricărui pericol de violență domestică sau suicid. Iar dacă descoperă simptome precum cele depresive, suicidare sau pur și simplu deficitare din punct de vedere funcțional, e nevoie de o comunicare către un psihiatru pentru medicamentație.

Printre alte obiective de setat pentru tratamentul terapeutic se numără diferențierea, întărirea stimei de sine, explorarea modelelor de defensivă, atitudinilor din familie, proiecțiilor realizate în relația de cuplu, dar și refacerea rănilor emoționale, dezvoltarea unor așteptări realiste, unor modalități de comunicare mai eficiente, unor mecanisme de a reacționa și gestiona conflictele. Se poate lucra, de asemenea, și pe planul sexual, amoros și afectiv. E necesar să se știe că încrederea nu răsare din promisiuni și scuze, ci din situații experimentate care îl vor reasigura pe client în timp. Dacă, în schimb, partenerul infidel devine nehotărât sau refuză cu totul să mai participe la reconstruirea problemei, atunci rezultatele sunt slabe spre nule. 

Așadar, se cunoaște faptul că infidelitatea poate cauza probleme grave în ceea ce privește sănătatea mentală precum anxietate și depresie. Astfel, infidelitatea este considerată a fi una dintre cele mai devastatoare situații în viața de cuplu și, totodată, cea mai dificilă problemă cu care un psihoterapeut se poate întâlni la terapia de cuplu sau de familie (Madathil & Sandhu, 2008). Terapeuții ar trebui să lase clientul să se obișnuiască cu ideea terapiei, să se miște în ritmul lui și să afle de la el așteptările pe care le are de la terapie.

Un alt aspect care e de preferat să fie inclus în derularea procesului este cultura clientului, deoarece lucrul cu problema infidelității și cu clienți din medii etnice diferite pot fi diferiți și pot avea abordări diferite. Cultura reprezintă, până la urmă, felul în care infidelitatea este văzută de către cupluri și oameni (Penn, Hernández & Bermúdez, 1997).

Bibliografie

Duba, J. D., Kindsvatter, A., & Lara, T. (2008). Treating infidelity: Considering narratives of attachment. The Family Journal16(4), 293-299.

Dupree, W. J., White, M. B., Olsen, C. S., & Lafleur, C. T. (2007). Infidelity treatment patterns: A practice-based evidence approach. The American Journal of Family Therapy35(4), 327-341.

Fathi, E., Gorji, Z., & Esmaeily, M. (2011). The Relationship between parenting styles and Attachment Styles in men and women with infidelity. Procedia-Social and Behavioral Sciences15, 3743-3747.

Fife, S. T., Weeks, G. R., & Gambescia, N. (2008). Treating infidelity: An integrative approach. The Family Journal16(4), 316-323.

Gordon, K. C., Baucom, D. H., & Snyder, D. K. (2008). Optimal strategies in couple therapy: Treating couples dealing with the trauma of infidelity. Journal of Contemporary Psychotherapy38(3), 151-160.

Madathil, J., & Singh Sandhu, D. (2008). Infidelity in Asian Indian marriages: Implications for counseling and psychotherapy. The Family Journal16(4), 338-S.

Maheu, M. M. (1999). Women’s Internet Behavior: Providing Psychotherapy Offline and Online for Cyber-Infidelity.

Articol scris de Laura Iordache, studentă la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Universitatea București.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *