Mi se întâmplă uneori să mă enervez aparent fără niciun motiv, ceea ce mă face câteodată să reacționez deplasat în anumite situații. Mă enervează anumite activități pe care le fac, cum ar fi să împăturesc haine și mă enervează și oamenii în anumite momente. Se întâmplă să mă enervez brusc sau să fie ceva treptat, o tensiune interioară care crește, crește. Așa că mi-am propus să fiu un pic mai atentă la această tensiune care se adună, pentru a putea face ceva sănătos cu ea înainte să erupă.

Cu activitățile care mă enervează e un pic mai simplu, pentru că pot să le așez în timp și să le combin cu alte activități care îmi plac, dar cu cei din jurul meu mi-e mai greu, pe ceilalți nu îi pot controla și schimba așa cum pot să fac cu mine. Și pentru că nu pot și nu vreau să fac asta, mă uit un pic la mine… ce anume mă enervează la ei? Și mi-am dat seama că cel mai tare mă enervează ceilalți atunci când sunt nervoși. Când văd furie în altcineva, se trezește și furia mea. Iar furia mea crește, pe măsură ce crește și furia celuilalt. Așa că mă întreb Eu ce relație am cu furia mea?

Și uite-așa mi-am amintit că eu când eram mică, dacă mă enervam, mă revoltam, din varii motive, nu primeam ce aș fi avut nevoie atunci, ori să mă liniștească cineva de încredere pentru că furia mea pornea și din frică uneori, ori să mă asculte și să negocieze cu mine pe drepturile pe care le cer. Ceea ce primeam era furie, simțeam că se năpustește asupra mea, nu aveam voie să mă revolt. Revolta mea stârnea în figurile autoritare din viața mea tot revoltă, ceea ce mă înfricoșa. În mintea mea asocierea era în felul următor: dacă eu mă revolt, atunci și celălalt o să se revolte și o să mă rănească. Așa că mulți ani mi-am reprimat furia, deși aș fi avut nevoie de ea. Mi-a fost frică de furia mea, pentru că nu o puteam gestiona și mă judecam pe mine însămi dacă mă înfuriam.

În felul ăsta am trăit mulți ani, enervându-mă, reprimând furia, lăsând-o să crească în mine, până când explodam și apoi mi se făcea frică de consecințe. Și așa am ajuns să mă înfricoșez de furia mea, implicit de mine.

În terapie și prin mult studiu am reușit să îmi înțeleg furia și să renunț la bagajele emoționale strânse în ani de zile. Încă lucrez la asta, la a-mi permite să fiu furioasă, a înțelege ce anume mă enervează și ce pot să fac în privința asta, chiar în momentul prezent, fără să fac o mie de compromisuri care mă vor duce tot la un cumul imens de furie.

Astfel, am înțeles că furia se află în strânsă legătură cu toate emoțiile. Ele nu sunt separate, un om nu poate simți numai fericire și inhiba durerea. Așa cum simțim emoțiile de pol pozitiv, le simțim și pe cele de pol negativ. Dacă amorțim furia, frica, dezgustul, atunci vom amorți și fericirea, încântarea, entuziasmul, recunoștința. Este important să le facem tuturor loc în viața noastră.

Însă, emoțiile negative nu sunt de fapt negative. Eticheta aceasta de fapt este un obstacol în calea procesării lor, deoarece termenul de negativ ne poate determina să respingem părțile din noi care experimentează aceste emoții. Respingând anumite părți din noi, ne provocăm o suferință care nu este necesară, iar drumul spre vindecare și acceptarea sinelui par să se îndepărteze. Dacă noi negăm ceea ce simțim și ne comportăm de parcă nu trecem prin aceste stări, este ca și cum ne deconectăm de noi înșine și de ceea ce ne înconjoară, ceea ce provoacă sentimente de inutilitate, singurătate, izolare și durere.

Orice emoție apare, de fapt, ca un mesager. Orice emoție are ca scop transmiterea unui mesaj de care noi avem nevoie pentru a ne adapta la lumea noastră internă, dar și la cea externă. Deși pot fi inconfortabile, cu grade de intensitate diferite, fiecare emoție are să ne spună ceva despre viața noastră.

3 pași simpli pe care îi poți urma pentru decodificarea acestor mesaje și integrarea emoțiilor tale într-o manieră armonioasă:

1.       Oprește-te – orice faci și simți, dacă realizezi că experimentezi o stare pe care nu o poți gestiona spontan într-un mod sănătos, oprește-te și găsește-ți un spațiu intim în care să stai un pic cu tine.

2.       Identifică emoția/emoțiile – închide ochii și privește-te ca și cum ți-ai fi cel mai bun prieten. Întreabă-te Ce simt acum?

Dacă nu ai niciun răspuns, atunci focalizează-te pe corpul tău, observă-ți senzațiile, după care te poți întoarce la întrebarea de mai sus. Semnalele corpului tău ar putea să îți ofere răspunsuri.

3.       Ce a declanșat această stare? – dacă ai conștientizat și denumit emoția, te poți întreba ce anume îți provoacă această stare. Poate fi o persoană sau o situație.

–          Dacă este o persoană… Ce anume respingi la ea? Deții și tu această parte în personalitatea ta? Ce relație ai cu acest atribut care te enervează la celălalt?

–          Dacă este o situație… Ce anume trezește ea în tine? Este ceva ce poți face pentru a îmbunătăți situația? Daca da, atunci încearcă, daca nu, înseamnă că te poți elibera de acest atașament față de situație.

Exercițiul prezentat este unul simplu, pe care îl poate face oricine. Desigur, serviciile de psihoterapie și/sau consiliere sunt contexte în care poți învăța mai bine să îți gestionezi emoțiile, însă câte un exercițiu scurt de acest tip îți poate oferi spațiu pentru a respira, a te cunoaște și a te împrieteni cu tine însuți!

O ultimă recomandare este aceea de a-ți da voie să primești fiecare emoție ca și cum ar fi un musafir binevenit. Ascult-o, discută cu ea, negociază cu ea, las-o să fie, cu respect și empatie, deoarece orice îți spui ție, se materializează în viața ta.

Te invit să îi mulțumești oricărei trăiri din ființa ta pentru faptul că apare pentru a te face atent la tine și nevoile tale!

Articol scris de Psiholog Violeta Gudană

One Reply to “De ce avem nevoie de emoțiile negative și cum le putem gestiona”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *