Trei instrumente din Disciplina Pozitivă pentru un parenting conștient

„Viața de familie este prima școală a emoțiilor”

(Daniel Goleman)

Dezvoltarea holistă a copilului reprezintă în ultimii ani un punct de interes pentru toate instituțiile cu care acesta intră în contact direct. În calitate de cadru didactic mă interesează și-mi doresc să nu fiu pentru elev doar o sursă de informații, ci și un adult în care acesta să aibă încredere, cu care să poată vorbi deschis și liber despre lucrurile care-l afectează, îngrijorează sau pentru care are nevoie de încurajare.

          În facultate, iar mai apoi la catedră, am constatat că elevul este suma a trei influențe: ereditate, mediu și educație. În vreme ce, ereditatea oferă copilului zestrea genetică, dobândită de la ambii părinți, în care sunt înscrise toate atitudinile înnăscute, mediul este spațiul în care copil crește, se dezvoltă și din care își ia toate modelele pentru a-și forma personalitatea. Acest lucru se petrece în primii șapte ani de viață în mod inconștient, în mare parte prin imitare. Educația formală sau informală este liantul în această triadă și vine oferind o șansă spre evoluție, indiferent dacă mediul în care crește copilul este unul armonios sau, din contră, este toxic.

          Pentru mine, parenting-ul este arta de a crește copii. Omenirea a cunoscut în ultima vreme un important salt în conștiința comună, așa încât copiii nu mai sunt priviți ca ființe fără drepturi, care au doar obligația de a se supune adulților, care nu au dreptul la o părere sau la o decizie. Odată cu acest salt îmi doresc, și sunt convins că și alți colegi, profesori, apunerea ideii că „bătaia este ruptă din rai.” În funcție de cum privim, este posibil să afirmăm că suntem departe de împlinirea acestui deziderat, însă din perspectiva cadrului didactic, care lucrez atât cu copii, cât și cu adulți, afirm cu încredere că se fac pași importanți pe calea spre o relație construită conștient, spre o învățare în care în centrul atenției se află copilul, nevoile sale, particularitățile lui de vârstă și ale sale interese.

          Majoritatea specialiștilor pe care i-am studiat clasifică stilurile de parenting astfel:

  1. Autoritar – în care toată puterea este concentrată în jurul adultului, care are tendința de a comanda, iar copilul are obligația de a executa, care critică, este destul de dur și aplică foarte ușor pedepse; un părinte autoritar este ferm.
  2. Permisiv – este cealaltă extremă a stilurilor de creștere a copilului, iar acesta este unul în care puterea este în totalitate la copil, acesta este cel care dictează, iar adulții din jur lui execută; acest stil de parenting este unul destul de haotic, în care regulile fie nu sunt clare, fie sunt încălcate foarte ușor, fără să existe nicio urmare; un părinte permisiv este cald.
  3. Echilibrat – pare a fi zona de mijloc, locul în care se întâlnesc cele două stiluri de parenting, așa încât să existe și iubire, dar și limite bine stabilite; este punctul în care copilul se simte în siguranță, iubit, înțeles, acceptat și ghidat în procesul său de dezvoltare; un părinte echilibrat este ferm și cald.

          Indiferent care este stilul tău de parenting, îți ofer trei instrumente din Disciplina Pozitivă, așa încât să-l ajuți pe copilul tău să se înțeleagă mai bine, să-și conștientizeze propriile emoții și să găsească modalități de a le exprima benefic pentru toată lumea. Aceste soluții pot fi puse în practică atât de părinți, cât și de cadre didactice.

          Focusarea pe Soluții – atunci când vorbim despre disciplinare, inevitabil vorbim despre consecințe. În general există două feluri de consecințe:

  • Consecințe naturale – Afară este rece. Dacă alegi să ieși fără geacă, o să îți fie frig. Asta e ceea ce îți dorești? Dacă răspunsul este DA, atunci cu siguranță copilul va experimenta răcoarea de afară și va cere să ia geaca pe el. Aceste consecințe sunt cele care se produc fără ca intervenția adultului să fie necesară. În astfel de momente, este extrem de important ca sentimentele copilului să fie validate de către adult și să fie evitate expresiile de genul: „ți-am zis eu!” pentru că nu doar că-l împiedică pe copil să învețe o lecție din ce a trăit, ci îl face să devină reactiv, deoarece creierul lui, aflat în plin proces de dezvoltare, se simte amenințat și secretă neurotransmițători care-i provoacă o stare de anxietate și nesiguranță.
    • Consecințe logice – Ai spart geamul cu mingea. Asta înseamnă că vom plăti banii pentru noul geam din alocația pentru luna aceasta. Aceasta este o consecință logică abordată în mod corect. De cele mai multe ori însă, am observat că părinții folosesc niște consecințe care n-au nicio legătură cu comportamentul care se cere disciplinat. De exemplu: nu ai dus gunoiul – îți confisc telefonul timp de o săptămână; nu ți-ai făcut temele – nu mai ai voie să ieși cu prietenii în parc o lună de zile. Nu sună foarte logic, nu?!

          Cu toate acestea, Disciplina Pozitivă propune un instrument foarte ușor de folosit și care implică direct pe copil: Focusarea pe Soluții. În loc să folosesc învinovățirea, rușinea și frica, ajung să fac front comun cu cel mic și îl invit chiar pe acesta, prin întrebări, să ofere soluții utile pentru a putea repara ceea ce s-a întâmplat. Prioritar acestei etape este: empatizarea cu sentimentele trăite de copil, validarea acestora, conștientizarea faptului că fiecare situație este o oportunitate de învățare, atât pentru mine, ca adult, cât și pentru copil. Pot întocmi chiar și o listă pe care să scriu toate soluțiile care apar atunci când ne gândim la o problemă (brainstorming). Toate soluțiile sunt acceptabile în prima fază. Mai apoi, după ce toate soluțiile au fost scrise pe foaie, îi dau voie copilului să aleagă cea mai viabilă soluție, care se pune în practică vreme de o săptămână. După această perioadă verific alături de el dacă a funcționat, ce mai poate fi îmbunătățit și care sunt sentimentele pe care fiecare le trăiește în raport cu ceea ce s-a întâmplat.

          Consiliul de Familie – reprezintă o întrunire pe care membrii familiei o realizează în fiecare săptămână cu scopul de a se conecta unii cu ceilalți în mod conștient, pentru a împărtăși impresii, provocări și pentru a se binedispune. Mi se pare o activitate extrem de benefică pentru toți membrii din familie, deoarece îi apropie, îi face să se simtă importanți, iubiți, ascultați. Atunci când în familie un copil găsește resursele necesare, nu mai simte nevoia să căute în exterior și să ajungă în anturaje periculoase. Drama adolescenților de astăzi este cauzată fix de faptul că nu mai găsesc în familie sprijinul emoțional de care au nevoie.  Această întâlnire din Consiliul de Familie este extrem de importantă pentru copii, deoarece le hrănește toate cele trei nevoi psihologice de bază (conectare, competență și autonomie). Părerea lor este importantă, chiar dacă decizia finală va fi luată de către adulți. Totuși, ascultarea venită din partea părinților cântărește foarte mult pentru construirea stimei de sine a acestora. Îți prezint pe scurt etapele unui Consiliu de Familie, așa încât să-l poți desfășura cât mai curând: planificarea în avans (când și la ce ora va avea loc consiliul – recomandat să fie în fiecare săptămână la aceeași ora și în aceeași zi), complimentele (fiecare membru spune un compliment fiecărui membru din familie sau își exprimă recunoștința pentru ceva ce a făcut altcineva pentru starea lui de bine), evaluarea situațiilor din trecut (de exemplu cum a funcționat una din soluțiile obținute în urma aplicării instrumentului Focusarea pe Soluții), agenda zilei (unde sunt notate toate subiectele de discuție – aici este locul în care toți membrii familiei au dreptul peste săptămână să noteze lucruri care-i deranjează, iar dacă sunt prea mici pentru a face asta, un adult o poate face în locul lor, prin dictare), calendar cu activități (sunt notate evenimentele care urmează să se întâmple în perioada imediat următoare) și activități distractive (ce vor face distractiv după Consiliu: un film, un joc de societate, se pregătește un desert etc.) Durata acestui consiliu nu este recomandat să depășească 30 de minute și nu este locul în care părinții țin prelegerii și fac morală copiilor sau partenerilor. Îți recomand să implimentezi acest scenariu progresiv, așa încât fiecare membru să înțeleagă foarte bine care este rolul activităților. Doar după ce s-a înțeles și desfășurat cu succes o etapă se trece la cealaltă. Nu îți fă griji! Chiar dacă nu va ieși perfect din prima săptămână, ceea ce contează este implicarea. Fiecare pas pe care-l faci este important pentru echilibrul și dezvoltarea relațiilor din familia ta.

          Pauza Pozitivă – observ destul de des părinți și cadre didactice care recurg la excluderea copilului și trimiterea acestuia fie pe un scaun (scaunul rușinii), fie în camera sa, cu scopul ca acesta „să se gândească la ceea ce a făcut.” Interesant, din punctul meu de vedere, este nu doar că (ante)preșcolarul și școlarul mic nu se va gândi nicio clipă la ceea ce a făcut (într-un sens care să nască judecăți de valoare, cum ar fi: interesant! am rănit sentimentele celor din jurul meu prin comportamentul meu total nepotrivit. Sunt extrem de fericit că mama/tata m-a trimis în camera mea, așa încât să pot reflecta la comportamentul meu și cum m-aș putea comporta potrivit data viitoare), ci va avea sentimente de furie, repulsie față de adult, căutând cum să se răzbune sau cum să facă pentru a nu fi prins data viitoare. În acest sens, Pauza Pozitivă vine ca un ajutor pentru toți cei implicați. Într-o stare de reactivitate emoțională este inutilă încercarea de a disciplina, de a explica unui copil în ce mod comportamentul acestuia este neproductiv, irațional și de neacceptat. Am încercat și eu și m-am convins că este total neproductiv. Cel mai bine este ca atât adultul, cât și copilul să se calmeze, sistemul limbic să se „liniștească”, iar cortexul prefrontal (responsabil de gândirea rațională) să-și reintre în acțiune. Astfel, împreună cu cel mic putem crea în camera lui (sau oriunde altundeva) un colț, pe care-l vom amenaja în modul dorit de acesta. Scopul locului este ca să fie gazdă pentru copil în momentele extrem de emoționale și să-l ajute să se liniștească. Te asigur că acest loc nu are nicio legătură cu pedeapsa, ci cu găsirea unui spațiu și a unui timp pentru a redeveni rațional și receptiv. Poate fi amenajat cu jucării, pernuțe, poate chiar să fie vopsit într-o anumită culoare și îl poți încuraja pe cel mic să-i pună și un nume. În momentele grele, el poate veni aici pentru a-și găsi liniștea, iar mai apoi poate fi ajutat să-și ajusteze comportamentul. Nici adulților nu le-ar lipsi o astfel de zonă. J

          Acestea sunt doar câteva din instrumentele pe care un părinte conștient le folosește pentru a-și ajuta copilul să-și gestioneze stările emoționale, pentru a se ajuta pe sine să fie mai receptiv față de nevoile celui mic, înțelegându-i întreg procesul de dezvoltare în care se află.

          Vă doresc mult succes în a susține conștient dezvoltarea holistă a copiilor voștri, așa încât România de mâine să fie una în care empatia, iubirea și respectul să fie calități de bază, nu idealuri.

Am început să studiez parenting-ul în primul an de învățământ, atunci când am înțeles că un copil are nevoie de mult mai mult din partea unui profesor decât de informații instructiv-educative. Văzând orientarea noului Curriculum – învățare centrată pe copil și dezvoltarea globală, holistă a acestuia, mi-am spus că e momentul să aduc în educația timpurie tehnici și elemente de parenting, așa încât să obțin cooperarea copiilor și să-i ajut să-și înțeleagă, accepte și exploreze largul spectru emoțional pe care-l resimt clipă de clipă și pe care, de cele mai multe ori, nu-l pot controla sau comunica eficient. A sosit, cred cu tărie lucrul acesta, momentul în care părinți și profesori ne putem da mâna pentru a susține conștient dezvoltarea copiilor, așa încât să-i ajutăm să-și valorifice magnificul potențial interior. Atât părinții, cât și cadrele didactice au nevoie să învețe care sunt caracteristicile fiecărei etape în dezvoltarea unui copil și mai ales cum să răspundă provocărilor din viața de zi cu zi și cum să împlinească nevoile psihologice de bază a acestora. Toate acestea sub „umbrela” Disciplinei Pozitive, care oferă tehnici și instrumente practice părinților și profesorilor pentru a încuraja, sprijini, valida și manifesta iubire necondiționată, alături de limite impuse cu fermitate și căldură. O întâmplare care mi-a dat având a fost atunci când am ascultat o emisiune pe YouTube în care un specialist în parenting a spus că a rugat-o pe „doamna” să nu strice valorile pe care el le-a sădit în copil. Din acel moment și până acum, am studiat și studiez în așa fel încât să pot lua un astfel de părinte de mână și să-i spun cu zâmbetul pe buze: avem același țel. Împreună vom reuși! Așa să fie!

Autor : Răzvan Danc

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *