Una din teoriile psihanalizei – terapia cathartica – isi are baza in experienta prietenului si mentorului sau, Dr. Joseph Breuer si a pacientei sale Anna O. in anii 1880.

Pacienta suferea de o serie de simptome, dar care nu aveau nicio cauza fizica – tuse, dificultati de vorbire, paralizie, spasme involuntare, halucinatii vizuale. In acea vreme, aceasta tulburare era numita isterie.

Aceste simptome s-au intensificat mai ales dupa moartea tatalui sau, pe care il ingrijise cea mai mare parte din viata sa. Anna suferea de schimbari dramatice de stare, fantasmagorii, si incercase de cateva ori sa se sinucida, insa in timpul serii intra intr-o stare asemanatoare cu hipnoza si reusea sa povesteasca medicului fanteziile si experientele din timpul zilei, iar apoi se simtea mai bine.

sAnna numea aceste discutii „tratament prin vorbire” sau „curatarea hornului”. Breuer a observat ca unele evenimente de care Anna isi amintea, se identificau drept cauza a unui simptom. Spre exemplu, dupa o perioada in care, desi ii era sete, nu putea sa bea apa, in timpul discutiilor cu medicul pacienta si-a amintit ca a vazut un caine de companie band apa dintr-un pahar pe care stapana obisnuia sa-l foloseasca. Pe moment Anna a simtit un puternic dezgust, insa la putin timp a reusit sa bea un pahar de apa. Astfel, simptomul evitarea apei a disparut imediat ce si-a amintit evenimentul generator si a experimentat sentimentul asociat evenimentului. Breuer a numit aceasta experienta „catharsis”, cuvantul grec ce inseamna purgatie sau curatare. Treptat, in acest mod Anna a reusit sa scape de toate simptomele de care suferea, insa numai cu ajutorul lui Breuer. Din pacate colaborarea celor doi a generat aparitia unor dorinte de natura sexuala, motiv pentru care medicul a intrerupt sedintele de terapie.

Dupa acesta experienta, Breuer si asistentul sau Sigmund Freud au scris o carte despre isterie, in care explicau noua teorie: orice tip de isterie este rezultatul unei experiente traumatice, care nu se incadreaza in conceptul pacientului despre lume in general.

Desi emotiile asociate cu trauma respectiva nu sunt exprimate in mod direct, acestea nu dispar, ci sunt exprimate prin comportament, sub forma unor simptome fizice. Atunci cand pacientul constientizeaza intelesul simptomelor – prin terapie cathartica, sentimentele refulate sunt eliberate (prin retraire) si astfel dispare necesitatea exprimarii prin simptome. Se poate face o analogie intre acest proces si drenarea unei infectii.

Mai tarziu Freud a adaugat ceea ce Breuer nu a putut sa recunoasca in public, si anume faptul ca dorintele sexuale ascunse stau la baza nevrozelor isterice.

Catharsisul este important in psihanaliza deoarece terapia nu poate progresa daca pacientul nu isi exprima trairile afective, fapt ce aduce cu sine un sentiment de usurare si il incurajeaza pe pacient sa continue terapia. (credit : la-psiholog.com)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *