LUPTA PENTRU PERFECȚIUNE – O LUPTĂ PIERDUTĂ

          Milenialii – Generația „Perfectă”

Generația Y sau ”Milenialii” despre care am scris în articolul precedent (îl poți citi aici —-) http://jurnalulunuiterapeut.ro/2019/05/10/cum-sa-ti-construiesti-increderea-in-tine-definitiv/ )  , este o generație ce a fost acuzată că este o generație narcisistă (dar studiile infirmă aceste ipoteze), este de fapt învăluită de aerul dur al perfecționismului.

Thomas Curran de la Universitatea Bath și Andrew Hill, de la Universitatea York St. John din Marea Britanie, au efectuat un studiu publicat în anul 2019 prin care au comparat generațiile pentru a explora tendințele perfecționiste ale sale.

 În acest studiu cercetătorii au săpat adânc în influențele culturale asupra milenialilor și au ajuns la concluzia că un factor important al perfecționismului se datorează unor condiții sociale și economice mai dure decât generațiile precedente. Părinții milenialilor ce trăiesc vremuri mai dure și competitive, au educat copii în acest spirit cu standarde înalte, și cu un simț dezvoltat de auto-critică.

Oamenii ce au tendințe perfecționiste au așteptări înalte și ireale de la ei și sunt foarte critici la adresa altora. A fi crescut într-un mediu cu cerințe înalte, unde alții te judecă dur, trebuie să afișezi perfecționism pentru a obține aprobarea lor. Este o provocare să trăiești cu un perfecționist, deoarece îți impune și ție standarde înalte și te evaluează după aceste standarde, ceea ce nu e o misiune ușoară.

Perfecționismul din viața mea

Am trăit într-un astfel de mediu chiar în casa părinților mei, orice aș fi făcut nu era destul de bun pentru ei, mama avea standarde înalte pentru mine încă din clasele primare, nu mă trimitea în excursii decât aveam anumite note la școală, îmi condiționau recompensele sau pedepsele în funcție de situația școlară. Îmi aduc aminte de câte episoade din copilărie când nu am fost pe măsura așteptărilor și pedepsele ce mi s-au dat la schimb. Eram în clasa a III a, premiat, 10 pe linie și luasem nota 7 la o lucrare de control la istorie, știu că nu îmi plăcea sub nicio formă această materie, am ascuns acea lucrare după șifonier, deși trebuia să i-o arăt mamei, mama a făcut curățenie  și a găsit-o, a ieșit scandalul de pe lume cu predici lungi și pedepsit în casă, plus bătaia de rigoare. J) Mi-a fost teamă șă i-o arăt tocmai datorită faptului că nu ar fi înțeles că mai pot și greși și ei și pot lua note mici, dar am fost prins în fapt.

Acest stil de parenting mi-a impus o mentalitate la maturitate cu standarde imposibil de înalte de la mine și m-am luptat ani de zile cu ideea că sunt nevoit să fiu cea mai bună versiunea mea non-stop și nu am voie să greșesc, dar greșelile sunt inevitabile, și atunci când o făceam, mă simțeam vinovat că nu am putut da tot, că nu sunt valoros decât dacă sunt cel mai bun.

Acest fapt m-a determinat ca din clasa a VII – a și până în clasa a XI a să-mi pedepsesc eu părinții și să nu mai dau tot ce am mai bun, dimpotrivă având corigențe prin liceu, punând accent mai mult pe latura socială, pe fotbal, break-dance și alte lucruri care m-au pasionat și le-am practicat. Din clasa a XII a m-am redresat, am luat bacul cu notă bună, am intrat la o facultate bună, am știut inconștient că pot și că e momentul să încetez eu să-i pedepsesc pe ei și să nu mă pedepsesc și pe mine prin acest protest.
Revenind la studiul cercetătătorilor din U.K., ei au observat că neoliberalismul vremurilor trăite de mileniali a costruit un spirit competitiv în societate, unde fiecare individ aspiră spre propria realizare. Și în acest cadru competitiv este nevoie să fii peerfect, pentru a fi mai bun decât ceilalți, și a reuși în viață.

Aceste tendințe perfecționiste impuse de societate, sunt alimentate de Facebook și social media în general, iar oricine se expune în aceste platforme, își construiește un sine defectuos și dezordonat  … copleșit de îngrijorarea patologică și teama de evaluare socială negativă, caracterizat printr-o concentrare asupra defectelor și sensibil la critică și eșec.

Tabloul clinic al Perfecționistului

Din cele de mai sus extragem foarte ușor trăsăturile persoanelor ce au tendințe perfecționiste :
  • Îngrijorare patologică;
  • Teama de evaluare negativă;
  • Standarde înalte de la propria persoană;
  • Sensibilitate la critică și la eșec;
  • Concentrarea asupra defectelor celorlalți;
  • Teama de evaluare socială negativă.
Deși suntem diferiți prin natura noastră, fiecare om e unic, avem lucruri în comun, și multe persoane din generația Y (mileniali) au trăsăturile de mai sus.

Te recunoști uneori în tabloul perfecționistului?

Nicio grijă. Nu ești singur. Suntem milioane. 

          Din punctul meu de vedere, psihoterapeut în formare terapie cognitiv-comportamentală, trecut printr-o terapie de 4 ani, actualmente în terapia impusă pentru a deveni psihoterapeut (numită dezvoltare personală), suferința cea mai mare a unui perfecționist vine din comparație. A te compara cu oameni mult mai dezvoltați ca tine sau cu enorm mai mult succes ca tine îți creează anumite standarde pe care e imposibil să le atingi, e o cruce pe care nu e nevoie să o cari cu tine.

          Cum să depășești perfecționismul

  1. Nu te mai compara cu ceilalți
          Așa cum am găsit într-un articol spus : „nu poate fi decât o trupă Beatles. Asta nu înseamnă că alți oameni nu mai pot face muzică acum”.
          La fel și-n cazul site-ului meu „Jurnalul unui Psihoterapeut”, doar pentru că Pera Novacovici de la „Personalitate Alfa” are 150.000 de oameni care-l urmăresc, iar eu 7500 asta nu înseamnă că trebuie să mă compar cu el, fiecare are drumul său în viață, și anumite lucruri trebuie să le acceptăm că sunt așa cum sunt.
          Cred că e nevoie să reflectăm aici asupra vorbelor înțelepte a lui Wayne Dyer : ”Adevărate noblețe nu înseamnă să fii mai bun decât alții, ci a fi mai bun decât ai fost ieri.
          Argumentele acestui citat înțelept vine din ideea că nu pot fi un alt Pera, nu am de unde să știu ce a făcut el să ajungă unde este, indiferent ce pași aș face, și în plus, nu am cum să fiu el și nici nu e nevoie să îmi doresc.
Îmi doresc să mă descopăr pe mine însumi în spatele tuturor zidurilor perfecționiste construite în jurul meu și să am onoarea să fiu eu însumi.

  • 2. Învață să asculți
Deși sună foarte ciudat pentru mine în acest moment, sunt oameni care-mi spun că „Jurnalul unui Psihoterapeut” are succes, este urmărit de mulți oameni, și-mi cer sfaturi despre cum fac, cum am făcut să fiu urmărit, care este rețeta.

Răspunsul meu este că nu știu exact cum am făcut, am fost pur și simplu eu însumi, am scris mereu din inimă și o fac în continuare cu o energie ce izvorăște din mine cu dorința de a face bine, de a educa, mă consider doar un învățător ce învață în continuu.

La fel îți recomand și ție să faci, să nu consideri că le știi pe toate, în mod sigur nu le vei ști niciodată, dacă joci cartea atotștiitorului, vei pierde pe mâna ta, nu vei mai fi deschis să înveți lucruri noi, vei fi închis în lumea ta, și lumea te va urâ pentru asta, deoarece – paradoxal – greșelile te fac mai atrăgător. (mai multe poți citi în articolul : http://jurnalulunuiterapeut.ro/2019/03/15/de-ce-greselile-te-fac-mai-atragator-efectul-pratfall/ )

  • 3. Permite-ți să greșești
Pentru un perfecționist a greși înseamnă a se lovi de realitatea dură și a conștientiza, împotriva convingerilor sale, că nu este perfect. A greși este omenește și a te ierta pentru greșelile pe care le-ai făcut este o normalitate ce ar fi indicat să o internalizezi.

După ce ai acceptat faptul că ești supus greșelii, învață din acea greșeală, pentru că dezavantajul perfecționiștilor este că nu acceptă faptul că au greșit, ci dau vina pe ceilalții pentru insuccesul lor, nu învață din greșeală, și o repetă, și se învârt mereu în același cerc vicios, nereușind să evolueze, ci stagnează.

În încheiere vin cu argumentul că mintea umană nu este fixă, ci plastică, se poate schimba, cel mai bun exemplu este psihoterapia cognitiv-comportamentală, care se ocupă strict de restructurarea cognițiilor iraționale, deci încă există sperață, totul este să conștientizezi că ești perfecționist, să accepți asta și să te orientezi pe soluțiile ce ar putea să te scoată din acest cerc vicios.

Andrei Cătălin
Autorul Jurnalul unui Psihoterapeut

Dacă vrei să primești articole pe E-mail

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *