Poliția SUA vs Poliția Română

    Studiul culturii este considerat în literatura de specialitate ca fiind studiul naturii umane. (John P. Crank, Understanding Police Culture, 2nd Edition, Taylor and Francis Group, London and New York, 2015, p. 13)

     Termenul de cultură polițienească a fost asimilat termenilor ca „macho”,  „suspiciozitate”, „neîncredere”, „prejudecată rasială”. (Shanahan, 2002).

Deși există diferențe culturale între Poliția din Statele Unite și Poliția Română, căci și cultura americană diferă de cultura românească, există undeva puncte de intersecție culturale, prin numitori comuni ai sistemului paramilitar.

Prin micro-studiile realizate recent în România, deși încă la început de drum, reies trăsături caracteristice polițiștilor români diferite de cei americani, și aici există niște particularități interesante.

Organizațiile de poliție americane sunt organizații paramilitare; au o cultură „macho”, în care petrecerea timpului cu alți ofițeri după program este comună.

Diferențe culturale între Poliția SUA și Poliția Română

Așa cum și societatea americană diferă de societatea românească, există diferențe culturale și între cele 2 sisteme paramilitare, dar diferențele nu sunt radicale așa cum vom vedea în continuare.

SUA e un stat mai tânăr creat prin asocierea mai multor culturi, există o plajă largă de culturi interconectate în interiorul statului ce a dus la progres, în timp ce România e un stat cu o tradiție mai lungă având rădăcini dacice și romane în însăși structura sa internă.

Aceste diferențe culturale se răsfrâng inclusiv asupra statului, autorităților și a lucrătorilor ce reprezintă aceste autorități.

În timp ce organizațiile de poliție americane au ofițeri de poliție ce petrec timpul exclusiv cu ceilalți colegi după program, în cultura polițienească această mentalitate diferă.

Este cunoscut printre uniformele albastre românești că există mai puține legături strânse la nivel de colectiv, polițiștii români având prieteni din rândul civililor și mai puțin din rândul colegilor.

Autoritatea și puterea sunt încredințate ofițerilor de poliție ca reprezentanți ai guvernelor lor; ei au arme, teasere, bastoane, cătușe, radiouri și uniforme. (Ronald J. BurkeStress in policing – sources, consequences and interventions, New York, 2017, p. 24)

       Ei preiau controlul, dau ordine și limitează libertățile cetățenilor; ei pot intercepta și controla, și pot face arestări. Polițiștii învață repede că multor cetățeni nu le plac uniformele și comportamentele poliției.

Dacă Poliția Română era văzută ca o forță și autoritate înainte de anii 90, în prezent imaginea sa a suferit schimbări, în special după anul 2002, când legile românești ce reglementează activitatea și statutul polițiștilor s-au aliniat normelor europene, dorindu-se o poliție mai modernă, dar această modernizare a venit cu un preț.

Modernismul Poliției Române, de departe a împrumutat elementele nepotrivite ale Uniunii Române.

Drepturile cetățenilor au crescut odată cu schimbările legislative, forța poliției și autoritatea sa a scăzut, iar lucrătorii săi au devenit din ce în ce mai puțin protejați de lege.

Deși recent MAI a încercat să schimbe legislația poliției, prin introducerea folosirii teaser-elor, Președintele României a contestat aceste schimbări la Curtea Constituțională, aceasta din urmă declarând legea neconstituțională, modernizarea poliției bătând pasul pe loc.

Jurisprudența deși oficial nu este un izvor juridic în legislația românească, neoficial aduce o scădere a autorității polițistului, prin măsuri ”ușoare” luate față de cetățenii ce ultragiază polițiștii, fapt ce aduce frustrare în rândul polițiștilor, aceștia raportând lipsa de siguranță în exeritarea atribuțiilor de serviciu.

Asemănări Poliția Română și SUA

Un ultim aspect, dar nu și cel din urmă este viziunea asemănătoare a polițiștilor români și americani în privința recompenselor față de munca prestată. Atât în SUA, cât și în România, aparatul este subdimensionat, patrulele se efectuează într-un singur polițist, lipsa de logistică (în special în departamentele SUA,

În ultimii ani, Poliția Română a înregistrat o scădere a veniturilor față de anii precedenți, salariul unui polițist ajungând același cu al unui profesor, nereprezentând o prioritate socială în acest moment, chiar dacă acum 10 ani, diferențele salariale între cele 2 clase erau majore, polițiștii având un salariu dublu față de profesori.

Deși oamenii de rând ar crede că polițiștii din SUA sunt foarte bine plătiți, indicatorii economici arată altceva, sunt state în care poliția e plătită destul de slab, unii polițiști fiind nevoiți să-și ia și un alt job pentru a duce un trai decent. (
https://www.nbcnews.com/feature/in-plain-sight/police-pay-gap-many-americas-finest-struggle-poverty-wages-n232701 )

În SUA, surprinzător, un polițist ajunge la diferențe de 25-30% mai mare față de un profesor, în funcție de stat. ( https://www.forbes.com/sites/andrewdepietro/2018/07/31/police-teachers-income-state/#c5ecf1f31b06 )

Schimbări ale Poliției Române după 2002

Din personal militar, polițistul a devenit „personal civil cu statut special”. Schimbarea legilor a dus și la schimbarea uniformelor poliției, dar și a cerințelor interne, dorindu-se o schimbare radicală și la interior, care nu a venit peste noapte, e un proces în derulare.

Odată cu intrarea în U.E. și a statutului polițistului român din militar în civil „special”, s-a permis asocierea polițiștilor în sindicate care să le apere drepturile în fața angajatorului, motiv pentru care vocea din interiorul sistemului s-a făcut mai auzită, ieșind la suprafață foarte multe probleme pe care sistemul nu le afișa public, acum totul a devenit public și se solicită mai mult ca oricând transparență.

O altă modificare realizată a fost primirea în rândul polițiștilor și a femeilor, fapt ce a stârnit și încă mai stârnește controverse în rândul personalului.

Mentalitatea Noi versus Ei

Ofițerii de poliție separă lumea în „noi” și „ei” (toți ceilalți) și consideră că doar alți polițiști îi pot înțelege.  (Ronald J. BurkeStress in policing – sources, consequences and interventions, New York, 2017, p. 24)

Există, de asemenea, o stigmă atașată acceptării că ei pot întâmpina dificultăți și că au problemele, motiv pentru care nu caută și nu solicită ajutor de specialitate. (Ronald J. BurkeStress in policing – sources, consequences and interventions, New York, 2017, p. 25)

TORONTO, ON – JULY 24, 2016: Toronto Police officer on July 24, 2016. Andrew Lahodynskyj/Toronto Star

Polițiștii de Stradă vs Polițiștii de Birou

În plus, există deseori conflicte în subcultura polițienească între normele și valorile oficiale ale poliției și comportamentul real al poliției, o tensiune între polițiștii de „strada „și” polițiști de birou” (Reuss-Ianni, 1983; Skolnick și Fyfe, 1996).

În această privință Poliția Română se aseamănă cu Poliția SUA, existând o rivalitate între polițiștii de stradă și polițiștii birocratici, cei de ”birou” fiind din ce în ce mai mult din rândul personalului feminin, ceea ce stârnește controverse.

Polițiștii din stradă acuză faptul că cei din birou nu merită drepturile celor din stradă întrucât nu își asumă aceleași riscuri, și sunt mai puțin stresați, având o muncă mai ușoară și mai puțin încărcată.

Paradoxal,un studiu recent realizat în Italia a scos în evidență faptul că există același nivel de stres și solicitare înregistrat între polițiștii din stradă și cei din birouri. ( Daniela Acquadro Maran , Massimo Zedda, and Antonella Varetto, International Journal of Emviromental Research and Public Health, Department of Psychology, Università di Torino, Via Verdi, 10, 10124 Torino, Italy, Published: 21 January 2018)

Așadar, stresul organizațional primează în fața stresului ocupațional, sistemul fiind cel ce aduce tensiune în rândul personalului, și nu munca în sine.
(Ronald J. BurkeStress in policing – sources, consequences and interventions, New York, 2017)

Concluzii

Toch (2008: 61) descrie organizațiile de poliție ca având „atribute organizatorice militare hiper-birocratice – cele de rang formal, autoritate formală și un lanț de comandă  de necontestat.  

  „Organizațiile de poliție sunt descrise ca fiind militarizate și prea birocratice (există autoritate de rang, comandă și control, de sus în jos în luarea deciziilor, reguli și proceduri oficiale și uniforme asemănătoare uniformelor de armată).

     Cultura polițienească poate fi descrisă folosind următoarele caracteristici: solidaritate, autoritarism, suspiciune, conservatorism, cinism și favoritism.

       Natura culturii polițienești este încă de actualitate, lucru confirmat de către Loftus în anul 2010, care a tras această concluzie folosindu-se de cercetări etnografice din Poliția din Marea Britanie.

  El a atribuit această continuitate a culturii polițienești de mai sus faptului că procesele de bază și fundamentele rolului poliției nu s-au schimbat până în anul 2017. (Ronald J. BurkeStress in policing – sources, consequences and interventions, New York, 2017, p. 25)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *